Direcţia Generală Administrativă

Direcţia Generală Administrativă

Director General Administrativ

Mihai Caragea

Email: dgaumfcv.ro

 

Directorul general administrativ face parte din personalul de conducere, îndrumare și control al UMFCV.

(1) Directorul general administrativ are responsabilități în :

- Investiții: construcții noi, reparații capitale, laboratoare, amfiteatre, dotări;

- Funcționarea administrației și a consiliului de administrație;

- Probleme studențești: cămine, cantine, cluburi

- Protocol;

- Finanțare;

- Sponsori – venituri extrabugetare;

- Imagine și relația cu mass-media.

(2) Directorul general administrativ este angajat prin concurs pe o perioadă de probă de un an, după validarea concursului prin vot secret de către Senatul UMFCV.

(3) La sfarșitul perioadei de proba poate fi angajat pe o perioadă de 5 ani. Angajarea presupune și semnarea contractului de management administrativ cu Rectorul UMFCV.

Numirea Directorului general administrativ se face de către Rectorul UMFCV.

(4) Rectorul UMFCV poate suspenda din funcție, din motive justificate, Directorul general administrativ.

(5) Hotărârea de revocare sau menținere în funcție a Directorului general administrativ se ia de către Senatul UMFCV în cel mult 30 de zile de la data comunicării ordinului de suspendare.

(6) Directorul general administrativ este sub autoritatea Senatului şi subordonat direct Rectorului.

(7) Directorul general administrativ este responsabil de buna funcționare administrativă și financiar contabilă a UMFCV.

(8) Directorul general administrativ are sarcina de a executa deciziile strategice luate de autoritățile academice ale UMFCV și de a contribui la managementul strategic și cotidian al UMFCV.

(9) Directorul general administrativ urmărește și coordonează din punct de vedere administrativ implementarea politicii UMFCV în domenii ca: finanțe, buget, gestionarea patrimoniului și gestionarea administrativă a formării continue, a relațiilor internaționale și a cercetării.

 

Actualizat la 07.12.2023, 13:57