A N U N Ţ
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, cu sediul în str. Petru Rareş nr. 2, cod fiscal 10815397, în conformitate cu art. 131 alin. (6) al Legii învăţământului superior nr. 199/2023 şi art. 11 alin (5) din Regulamentul-cadru privind studiile universitare de doctorat, aprobat prin Ordinul nr. 3020 din 8 ianuarie 2024, anunţă organizarea concursului public pentru ocuparea postului de Director al Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat (C.S.U.D.), pentru mandatul 2026 – 2031, concurs care va avea loc în data de 8 iunie 2026, la sediul din str. Petru Rareş nr. 2, Corp A’, sala 102 ’’Prof. univ. dr Mihai IOANA’’, ora 11.00.
Concursul se va desfăşura conform Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de Director al Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat în cadrul I.O.S.U.D. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, aprobate de Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova la data de 12 februarie 2026.
Condiţii de ocupare a postului: la concursul pentru ocuparea postului de Director al C.S.U.D. – U.M.F. Craiova se pot prezenta numai persoane care au dreptul de a conduce doctorate şi care îndeplinesc standardele minimale şi obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a anunţului privind scoaterea la concurs a postului.
Metodologia şi condiţiile de concurs pot fi consultate aici: Metodologie organizare si desfasurare concurs director CSUD 2026
Dosarele de concurs se depun in formă scrisă, precum şi în format electronic la Registratura U.M.F. Craiova, str. Petru Rareş nr. 2, Corp A, în perioada 18 – 22 mai 2026.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0351443561 sau la adresa de email: rector@umfcv.ro.
Monitorul Oficial al României, partea a III-a, nr. 54/12 martie 2026: aici
Metodologie alegeri IOSUD Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova: aici.
ACTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA CONCURS:
1. Cererea de înscriere la concurs (formular tipizat);
2. Declaraţie pe proprie răspundere privind veridicitatea informaţiilor prezentate în dosar;
3. Curriculum vitae;
4. Lista de lucrări;
5. Fişa de verificare a îndeplinirii standardelor de abilitare în vigoare (Medicină / Medicină dentară / Farmacie);
6. Programul managerial privind dezvoltarea I.O.S.U.D. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, a resurselor sale materiale şi umane şi a capacităţii de a atrage resurse financiare prin proiecte naţionale şi internaţionale;
7. Declaraţie pe proprie răspundere a candidatului din care să rezulte că nu se află în nicio situaţie de incompatibilitate prevăzută de Legea 199/2023, Legea învățământului superior şi de Carta UMF Craiova;
8. Avizul Comisiei de Etică pentru candidaţii care sunt cadre didactice titulare ale Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova;
9. Copia legalizată a diplomei de doctor în ştiinţe, respectiv, în cazul în care diploma de doctor originală nu este emisă de o instituţie din România, copia legalizată a atestatului de recunoaştere sau echivalare a acesteia;
10. Copia cărţii de identitate, respectiv a paşaportului sau a unui document echivalent întocmit, în cazul în care candidatul nu are carte de identitate;
11. Copia legalizată a certificatului de naştere;
12. Copii legalizate ale documentelor care atestă schimbarea numelui: certificate de căsătorie sau dovada schimbării numelui;
13. Maxim 10 publicaţii, brevete sau alte lucrări, selecţionate şi considerate relevante de către candidat.
Documentele de la punctele: 3, 4, 5, 6 și 13 se vor depune pe un suport adecvat şi în format electronic (pdf).